Esenţa distrugătoare a unui comportament deviant. „Doisprezece”, de Nick Mcdonnell

“Doisprezece” este povestea lui Mike Albu’ , un adolescent de 17 ani, a cărui mamă a murit de cancer , cu câțiva ani înainte de începerea acțiunii descrise în roman. Mike Albu’ este un traficant de droguri extrem de atipic, deoarece el nu bea, nu fumează și nu se droghează. Pentru a face trafic de droguri , Mike a decis să își ia un an liber de la școală, pentru a putea comercializa marijuana prietenilor săi plini de bani.

Deși întinsă pe 200 de pagini, acțiunea romanului se desfășoară pe o perioadă de 5 zile, în luna Decembrie a anului 2009. Chiar dacă Mike Albu’ este personajul principal, narațiunea urmărește și evoluția altor personaje, precum:

Hunter : Cel mai bun prieten al lui Mike Albu, încă din copilărie, Hunter este descris ca un puști normal care mai joacă, uneori, baschet la centrul de recreere împreună cu adolescenții de culoare. La începutul romanului, el intră într-o altercație cu un puști pe nume Nana, altercație din care sângele lui Nana ajunge pe hainele sale. Când Nana este ucis, Hunter devine principalul suspect.

Lionel : Un traficant cu tendințe ucigașe, care este în același timp și furnizorul lui Mike Albu’ și al vărului acestuia, Charlie. Cu ochi galbeni-maronii, injectați, este vinovat de uciderea lui Nana și a lui Charlie, crimă comisă încă din începutul cărții. Pe parcurs, el acceptă să se culce cu Jessica (un alt personaj) în schimbul câtorva grame de “Doisprezece”.

Dar ce este Doisprezece? Este un drog destul de puternic, asemănător cu ecstasy ca efect, dar identic cocainei ca aspect. Singura diferență față de ecstasy este starea de euforie pe care o oferă , una care te duce până la cer și mai departe. Accesibile pentru puștii bogați ai Manhattan-ului, drogurile și plăcerile așa zis interzise par să fie fenomene cu tentație și dezirabilitate limitată, par să păstreze încă valențe inițiatice și intimidante în același timp. Pentru celalată categorie a tinerilor care apar în roman (Jessica, Sara, Chris), viciile capătă un chip idolatrizat: ele reprezintă chiar centrul de gravitație al propriilor lor existențe. Pentru ei excesul, betia simturilor nu mai reprezintă experiențe cu miză, ci devin simple rătăciri într-un cerc vicios al dependenței (fie că vorbim de o dependență de atenție, de substanțe, de alcool).

Chiar dacă acest roman nu surprinde prin multe lucruri, fiind chiar previzibil, pe alocuri , Nick Mcdonnell reușește să pună în evidență ideea că un comportament deviant este, în esență, distrugător.

, , , , , , ,

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *