Sunt trei la număr. Trecute bine de prima tinereţe şi de prima pensie, doamnele despre care vorbesc aveau şi câteva lucruri în comun, deşi părea să fie prima dată când se întâlneau. Toate guralive, toate cu părul permanent, toate la rând la medicul de familie şi, culmea, toate votante PSD. Dezamăgite, e drept, că nu le-a crescut pensia şi că impozitul anual a crescut ca valoare, dar fidele partidului. Şi cu veşnicul „ehe, pe vremuri era mai bine” în braţe. 

Nu le-am întrebat cum le cheamă şi, ce-i drept, nici pentru ele nu a părut să conteze aspectul ăsta, deşi vorbeau de parcă se cunoşteau de o viaţă. Îmbrăcate modest, dar aranjate bine, cele trei şi-au expus viaţa la un volum suficient de mare încât să fie sigure că niciunul dintre cei aflaţi în sala de aşteptare a cabinetului medical nu le poate ignora.

Aşa am aflat că una dintre ele a fost profesoară, timp de 42 de ani. „Am muncit fără să crâcnesc. Nu am comentat când am fost repartizată, în anii ’70 (mea culpa, nu am reţinut exact anul), la Matca. Făceam naveta şi nu comentam. Aşa erau vremurile, terminai o facultate, aveai un loc de muncă. Bun, rău, îl aveai. După un an am dat examen ca să vin la o şcoală din Galaţi. Am format mii de oameni, i-am pregătit pentru viaţă, şi acum cu ce m-am ales? Pensia e de nimic. Nu ne-a plăcut comunismul, când toată lumea avea de toate, am vrut capitalism. Şi acum suferim!”, s-a plâns femeia. Cu părul grizonat, cu o pălărie de un verde gălbui pe cap, mai că nu plângea femeia când îşi aducea aminte de epoca de aur, în care nu a dus lipsă de nimic.

În afară de curent, libertate şi, spre final, chiar de mâncare. Dar, fiecare se descurca cum putea, nu?

Vălei, mamă, ăştia ne îngroapă

Una dintre doamne mi-a rămas, însă, în minte. Tenul închis şi dinţii mari, strâmbi şi galbeni o făceau să devină pata de culoare a micului grup. Vorbăreaţă din fire, dar nesigură, femeia ţinea să fie aprobată de fiecare dată când încheia o propoziţie, pe care o termina invariabil cu „am dreptate, nu?”. Însă unul dintre lucrurile zise de ea mi-a rămas în minte. „Vălei, mamă, ăştia ne îngroapă. I-am votat că au zis că ne dau pensii, că scad taxele, şi uite acum. Pensie mai mare nu avem, dar preţurile au crescut, impozitele la fel. Copiii mi-a plecat, că aici nu mai găsea de muncă. S-a dus în Anglia, că cică acolo e mai bine. Ş-acuma ăştia nu mai pleacă, să lase pe alţii. Vor totul pentru ei. Numai la ciolan le e gândul. De noi nu mai are grijă nimeni!”.

Soroş, leave them kids alone

În ziua în care am asistat la aceste discuţii dintre doamnele de la medic, un grup de fanatici religioşi a întrerupt proiecţia filmului „120 de bătăi pe minut” din sala de cinema a Muzeului Ţăranului Român, pe motiv că tema promovată de film, homosexualitatea şi dreptul la tratamentul pentru SIDA, nu este adecvata instituţiei. Una dintre pancarte mi-a atras, invariabil, atenţia. „Soroş, leave them kids alone”, asta au ţinut morţiş să transmită câţiva dintre cei prezenţi la protest.

Pentru că, nu-i aşa, dacă se întâmplă ceva rău în România, străinii sunt de vină. Niciodată ai noştri! Strâinii, ungurii sau evreii. Şi, aşa cum ştim, Soroş îndeplineşte toate aceste cerinţe!

Angajatorii fură banii angajaţilor

O dată cu intrarea în vigoare a legii salarizării, mai multe categorii de angajaţi din sistemul bugetar, dar şi din sistemul privat, s-au plâns că veniturile nete scad consistent. Cu toate astea, ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a cărei realizare este că a rezistat până acum sub trei prim-miniştri PSD, a anunţat că salariile nu scad, conform legii, şi că dacă acest lucru se întâmplă, atunci doar angajatorul este de vină, pentru că fură din banii angajaţilor.

Iar în cazul sistemului bugetar, sunt erori de calcul făcute de departamentul de contabilitate. Cum spuneam, niciodată  nu sunt de vină ai noştri!

Între timp, dobânzile la credite cresc, ROBOR-ul nu stă pe loc, litrul de benzină costă cu un leu mai mult decât în luna septembrie (dar, conform spuselor preşedintelui Senatului, tot de 50 de lei alimentăm şi acum), un euro costă 4,65 lei, fiind bătut record după record, iar situaţia din justiţie (securea numită „legile justiţiei” care stă să cadă pe capul românilor) se răsfrânge asupra întregii ţări.

Ei bine, chiar şi aşa, votanţii PSD rămân fideli partidului. Aşa cum comunismul avea admiratori chiar şi în momentele cele mai rele, aşa este şi PSD-ul. Cel puţin 25 la sută dintre cei care se duc la vot (adică îşi omoară jumătate de oră din viaţă pentru a da frâiele ţării pe mâinile cuiva) sunt pro-PSD, indiferent de deciziile care se iau la nivel înalt. A, să nu uit, ştiaţi că proiectul lui Elon Musk, Falcon Heavy, care a ajuns în spaţiu marţi seara, a costat cam tot atât cât magistrala de metrou din Drumul Taberei? Şi magistrala nu e gata, încă!

Ce voiam să vă zic, data viitoare poate mergeţi la vot. Durează câteva minute, însă efectele se văd pe următorii cinci ani. Şi da, ştiu că nu aveţi cu cine vota. Că toţi sunt la fel, că toţi fură, toţi vor ciolanul! Culmea, asta nu e o scuză. Întotdeauna există cineva mai bun decât ceea ce avem noi acum. Iar în cazul lui Daddy, aproape toţi sunt mai buni!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri au apreciat: