Fabulos, impresionant, un film care îţi taie respiraţia, un joc actoricesc la alt nivel. Toate acestea sunt atribute cu care filmul „Black Panther”, ultimul apărut din universul cinematografic Marvel, a fost caracterizat în ultima săptămână. Un film în care apar doar o mână de personaje caucaziene, dintre care doar două au şi replici consistente (Martin Freeman şi Andy Serkis). Un film de acţiune, teoretic, care vorbeşte despre o schimbare a perspectivei în lumea cinematografiei. 

„Black Panther” nu e un film rău. Peisajele Wakandei, ţară fictivă de pe continentul african pe care toată planeta o consideră ca făcând parte din lumea a treia, dar care este supratehnologizată şi avansată, sunt cu adevărat impresionante. Cascadele, relieful, apusurile din Wakanda, totul a fost gândit să îţi taie răsuflarea. Până şi rinocerii domesticiţi. Este povestea prinţului T’Challa, încoronat rege după moartea tatălui său, T’Chaka. O poveste despre accederea la putere, despre păstrarea ei şi despre deciziile privind tradiţiile poporului wakandanez. Să rămână Wakanda ascunsă de restul lumii sau să îşi împartă cunoştinţele?

Poveştii îi lipseşte substratul

Acţiunea se petrece la puţin timp după evenimentele din „Captain America – Civil War”, însă nu este creat un substrat pentru acest film. Dacă celelalte filme Marvel au reuşit, cumva, să se lege de întreaga serie, „Black Panther” este un film de sine stătător fără nicio problemă. E drept, ne sunt date explicaţii despre formarea Wakandei, despre cum au ajuns wakandanezii să stea pe cel mai mare rezervor de vibranium din lume, însă cam atât. Nici măcar personajul negativ nu este construit extraordinar. Dacă la începutul filmului, senzaţia este că personajul lui Andy Serkis este cel negativ, asta se schimbă pe parcurs. Fără nicio atenţionare!

Până şi T’Challa, interpretat binişor de Chadwick Boseman, mai are de crescut în ochii cinefililor, până să ajungă precum Steve Rodgers (Captain America), Tony Stark (Iron Man), Bruce Banner (Hulk) sau Thor.

Discriminarea pozitivă e tot discriminare

Încă de la avanpremieră, criticii de film au lăudat „Black Panther”. Au folosit tot felul de adjective, care mai de care mai impresionante. Şi filmul nu e atât de impresionant. Însă trăim în lumea corectitudinii politice, unde nu ai voie să spui ceva negativ despre un film în care joacă o minoritate, fără să fii imediat catalogat drept rasist. Aşa că ultima producţie Marvel nu a primit decât laude. Şi va continua să le primească. Deşi, între noi fie vorba, s-ar fi putut face mult mai multe lucruri pe partea de joc actoricesc.

Coloana sonoră face toţi banii

Dacă este un aspect pentru care „Black Panther” să fie lăudat cu adevărat, acesta este coloana sonoră. Este imposibil să nu îţi placă melodiile din acest film, indiferent de genurile muzicale pe care la asculţi în general. Şi, combinate cu replicile pe alocuri amuzante, dă o notă discordantă filmului.

Ba chiar putem observa un tipar, pentru că şi Thor: Ragnarok a avut o coloana sonoră excelentă.

Una peste alta, filmul merită 120 de minute din viaţa voastra. Însă doar o singură dată! Şi încă ceva. După ce se termină, nu vă grăbiţi să ieşiţi din sala de cinema. Asta pentru că genericul ascunde două scene care îi pregătesc pe fanii Marvel de următoarele filme!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri au apreciat: